Ce este o firmă de audit?

Ideea deținerii unei afaceri în conformitate atât cu legislația, cât și cu dorințele pieței poate fi uneori o adevărată provocare pentru antreprenori, iar dacă vorbim despre cei ce sunt la început de drum, subiectul devine și mai sensibil. Orice persoană are nevoie pe parcursul vieții de sfaturi, ele sunt demonstrația faptului ca celor din jur le pasă de trăirile și acțiunile noastre, iar aici ne putem raporta de la planul sentimental, familial, până la cel privind menținerea continuității unei afaceri.

Ca și concept, acest lucru mă face să mă gândesc la firma de audit, întreprindere formată dintr-un grup de specialiști ce generează examinarea situațiilor financiare într-un mod profesionist, iar în final exprimarea unei opinii cu privire la viabilitatea acțiunilor contabile și nu numai. Ca și comparație, pentru a înțelege ceea ce audit-ul înseamnă, putem să ne raportăm la medici.

Munca lor reprezintă analizarea și ținerea sub control a stării de sănătate a pacienților, la fel cum specialiștii FIRMEI DE AUDIT, fac cu situația economico-financiară a unei companii. După cum bine știm, un control la medic nu este recomandat doar atunci când ne simțim rău sau ne doare ceva anume, ci periodic pentru a preveni posibile afecțiuni.

De asemenea, putem considera valid și în cazul necesității unei opinii experte cu privire la afacerea ce se derulează pentru că nu este suficient ca aceasta să aibă doar o pornire bună; profitul vine întotdeauna din stabilitatea pe piață, creșterea ratei de influență și creșterea cifrei de afaceri.

Cu siguranță orice posibilitate de risc aflată la timpul potrivit se va diminua, iar aplicarea ”tratamentului” indiferent de stagiul în care problema se află trebuie să se realizeze după o expertiză pe subiect și nicidecum soluții aplicate la modul general; pentru că orice companie se confruntă cu situații și probleme proprii, indiferent de cât de similare ar părea circumstanțele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *