Teme WordPress

Salutare, știu că nu am mai trecut pe aici de ceva vreme, însă am să-ți zic ceva. Aș vrea astăzi să-ți vorbesc despre cum un prieten de-al meu a reușit să câștige peste 7000 de dolari într-o lună și o săptămână. Dacă te întrebi din ce a reușit să obțină acești bani, ei bine, dintr-o singură temă WordPress pe care a pus-o la vânzare pe celebrul site străin de teme WordPress numit ThemeForest.

Tema WordPress cumparata de ThemeForest

Tema lui se numește Clubber și o poți căuta direct pe site-ul ThemeForest. Această temă are în momentul în care scriu acest articol 320 de cumpărători, prețul temei este de 45 de dolari, știu că mai sus am spus că venitul lui din această temă este de peste 7000 dolari, dar haide să-ți explic un pic cum funcționează ThemeForest. Tu faci o temă WordPress și te duci pe ThemeForest, dacă aceștia consideră că tema ta este demnă de site-ul lor, aceștia o aprobă și o pun la vânzare la prețul dorit de tine. Tu vei câștiga 50% din veniturile pe care tema le realizează, iar site-ul ThemeForest primește 50%, însă poți câștiga și 70% din venituri dacă tema sau temele făcute de tine generează profit de peste 75.000 de dolari, ceva de genul, nu știu cum funcționează exact însă în programul lor de afiliere ai toate detaliile necesare.

Bun, tipul mi-a zis că a muncit aproximativ șase luni de zile la crearea acestei teme, bineînțeles, aceasta fiind prima lui temă, știi și tu că orice început este mai greu, însă rezultatul obținut a meritat fiecare secundă, acum se bucură de veniturile care au venit și continuă să vină de pe urma acestei teme WordPress. Gândește-te cum ar fi să aibă, eu știu, 50 de teme, și fiecare temă să se vândă zilnic cel puțin o dată, asta ar însemna puțin peste 1000 de dolari, partea lui, într-o singură zi!

Nimeni nu a spus că este ușor, este destul de greu, trebuie să ai imaginație, să ai cunoștințe în PHP și de asemenea în PhotoShop. Mi-a mai zis că tema nu a realizat-o de la zero, pur și simplu a luat o temă simplă și a început să o editeze până când a schimbat-o complet, a implementat o grămadă de opțiuni și rezultatul este unul destul de OK. Deci, dacă vrei și tu să câștigi foarte mulți bani pe internet, din teme WordPress poți să câștigi oricând sume frumoase, însă și talentul și imaginația ta trebuie să fie pe măsură.

Acestea fiind spuse, învață PhotoShop, CSS și PHP, joacă-te prin WordPress la editarea temei pe care o ai și crează ceva frumos, modifică periodic tema, fă-o să arate deosebit și pune-o la vânzare pe ThemeForest, cu siguranță vei avea cumpărători pentru că WordPress este unul dintre cele mai folosite CMS-uri și foarte multe persoane își doresc o temă cât mai unică, cât mai specială, deci, eu îți urez mult noroc dacă vrei să faci acest lucru.