Lucruri incredibile despre Coreea De Nord

Coreea de Nord este una dintre țările care stârnesc atât o doză de teamă, cât și o doză puternică de curiozitate, venită din partea occidentalilor, datorită regimului comunist extrem de închis și datorită numeroaselor povești care apar despre populația și liderii acesteia. Pe cât este de izolată și pe cât de tare se încearcă ascunderea vieții coreenilor, foarte multe informații reușesc să iasă la suprafață și să uimească orice locuitor dintr-o țară cât de cât normală.

Lucruri care te vor uimi despre Coreea de Nord

Iată câteva lucruri care te vor uimi cu siguranță și care își au locul în vestita țară:

  • Liderul Kim Jong Un conduce cu o mână de fier această țară, urmând cu succes regulile predecesorilor săi. De-a lungul celor câteva zeci de ani cât familia sa a fost la putere, a avut timp necesar să strângă o adevărată avere. Familia prezidențială are o avere de nu mai puțin de 5 miliarde de dolari, în condițiile în care venitul mediu al unui simplu cetățean este de maxim 1600 de dolari pe an.
  • Agenția de presă din Coreea a făcut un anunț cel puțin ciudat și, pentru majoritatea oamenilor, incredibil, în Coreea trăiesc unicorni, cercetătorii de aici descoperind o vizuină a acestora. Să fie oare adevărat?
  • În jurul familiei prezidențiale se învârt povești incredibile, care reușesc să îi mențină pe cetățeni umili și neștiutori. Spre exemplu, Kim Jong II, tatăl actualului lider, are recorduri de neimaginat. Se spune că în momentul în care a jucat pentru prima dată golf, a nimerit gaura de 11 ori, din prima. De asemenea, putea să schimbe starea vremii cu puterea minții și a reușit să meargă încă de la vârsta de 3 ani.
  • Frizeriile din Coreea oferă doar 28 de opțiuni. Coreenii pot alege doar între 28 de tunsori, dintre care majoritatea sunt dedicate femeilor măritate. Tinerii din această țară trebuie să se mulțumească cu un păr care să nu aibă o lungime mai mare de 5 cm.
  • Singurele persoane care pot avea vehicule cu motor, sunt militarii și membrii guvernului. Din acest motiv, de cele mai multe ori, străzile din Coreea de Nord sunt extrem de libere, așadar, este o adevărată plăcere să circuli pe aici.